Despre incertitudine, anxietate si iluzia controlului

 

In urma cu doua luni am inceput sa ma simt rau. In mod previzibil, inainte sa las anxietatea generata de incertitudine sa ma domine, am incercat, ca oricine, sa gasesc o cauza si un sens in ceea ce mi se intampla. Ca sa putem exista avem nevoie de liniaritate, coerenta, dar mai ales de sens. Si creierul meu, ca si al vostru, functioneaza dupa aceleasi principii: avem nevoie de iluzia controlului pentru a putea functia optim in lume, alternativa fiind haosul, haos ce vine cu instabilitate, care, pe termen lung este imprevizibil si caruia i se opun sanatatea si claritatea mintala.

 

Ne dam seama foarte putin ce importanta are pentru noi sa gasim un sens in lucrurile care ni se intampla. Fie ca este un diagnostic medical sau un eveniment tragic de tipul celui din Colectiv, oamenii sunt insetati dupa sens. Trebuie sa gasim o logica, o directie a evenimentelor care au loc in viata noastra ca sa putem face fata, o explicatie. Desi in psihoterapie ii ghidam pe clientii nostri spre acceptarea incertitudinii, suntem putini cei care reusim sa traim armonios cu incertitudinea, iar neprevazutul ne anxieteaza pe toti.

 

In fata oricarei situatii cu rezultat incert, vom ajunge sa dezvoltam o stare de hipervigilenta care se transforma in anxietate. Ambiguitatea unui context este cea in care amenintarea poate lua diferite forme, in consecinta pot aparea predictii si comportamente bazate pe aceste predictii. Imprevizibilitatea temporala (ambiguitate legate despre cand se intampla un eveniment) si incertitudinea probabilistica (ambuigitatea despre cate de probabil este ca acel eveniment sa se intample) sunt doua tipuri de amenintare ambigua. Studiile realizate atat pe animale, cat si pe oameni, au aratat ca atat imprevizibilitatea cat si incertitudinea moduleaza comportamente asemanatoare anxietatii si activeaza regiuni din creier care sunt asociate cu anxietatea. (Lake, LaBar, 2011).

 

In mod evident, nu numai imprevizibilitatea temporala este cea care ne creste nivelul de anxietate, cat mai ales anticiparea unor evenimente negative. Spre exemplu, banuiala ca pot suferi de o afectiune autoimuna m-a anxietat atat prin prisma faptului ca diagnosticul era incert (exista o suspiciune medicala hazardata apriori unor analize medicale complete), cat si prin imprevizibilitate (nu te astepti niciodata) si anticiparea negativa a rezultatului asteptat (sanse mici de vindecare daca diagnosticul era corect). Experimentele au relevat faptul ca imprevizibilitatea este de natura aversiva si este generatoarea unei stari de anxietate ridicata (urasc cand nu stiu ce mi se intampla). Ma face asta un control freak sau doar o persoana normala? Este cineva care iubeste necunoscutul mai ales cand acesta are o valenta negativa?

 

Atunci cand au studiat legatura dintre incertitudine si anxietate, experimentatorii au aratat ca subiectii au preferat sa stie cand urmeaza socurile electrice decat atunci cand nu stiu ca sunt electrocutati.

 

Chiar si in lipsa unui stimul aversiv, imprevizibilitatea poate fi anxiogena. Amigdala, zona din creier care de cele mai multe ori este asociata cu frica si anxietatea, a fost puternic activata chiar si in conditiile in care experimentatorul folosea un ton al vocii neutru, dar care era imprevizibil, decat atunci cand folosea un ton rastit, dar care era previzibil.

 

Imbinand pesimismul lui Taleb cu cel al lui Heisenberg, cum putem recalibra creierul propovaduind certitudinea? Sau mai exact: cum traim cu incertitudinea fara sa fim anxietati de necunoscut? Trairea cu necunoscutul si cu sentimentul ca orice (lucru negativ) este posibil in orice clipa, nu ar trebui sa ne nelinisteasca? Cum mai putem iesi in Centrul Vechi sau in orice club fara sa ne gandim la un eveniment Lebada Neagra, tip Colectiv? (Lebedele negre sunt evenimentele rare cu impact maxim). Nu suntem, de fapt, niste impostori, atunci cand si noi, psihologi sau medici, cu greu traim cu improbabilitatea statistica si incertitudinea temporala? Asa cum spune si David Levithan, greseala este insa sa credem ca exista un antidot al incertitudinii.

 

Am vrut sa scriu acest articol din mai multe motive. Unul ar fi pe baza observatiei ca o tulburare de anxietate poate izvori din orice tulburare organica, atat timp cat creierul interpreteaza evenimentul ca fiind o amenintare pentru viata; al doilea, ca actul medical poate fi dezanxietant, atat timp cat omului i se ofera iluzia de control, sentimentul ca medicul ii poate oferi, repet, iluzoriu, senzatia ca lucrurile pot fi prezise si ca Lebedele Negre nu exista. Daca ramanem sub imperiul modelului Lebedei Negre prea multa vreme, ajungem sa fim expusi fragilitatii si volatilitatii, sau ceea ce psihologii numesc anxietate. Daca modelul imprevizibilului si al neputintei ne guverneaza viata, vom ajunge sa avem cu totii tulburari generalizate de anxietate.

 

Taleb vine cu o alta Triada in cartea Antifragil si propune urmatoarele concepte: a fi fragil, inseamna a fi vulnerabil la socuri neprevazute; a fi robust inseamna a fi indiferent la socuri si a fi antifragil inseamna a jubila pe marginea socurilor, pana la un punct. Clar, robustetea este de preferat, insa intrebarea este, cum se poate capata?

 

Aceasta Triada secunda o completeaza pe cea din Lebada Neagra (raritate, impact extrem si predictibilitate retrospectiva), unde evenimentele rare vor fi intotdeauna evenimente rare, iar orice efort de a prognoza astfel de evenimente este contraproductiv. In anumite circumstante, nu ne dam seama de potentialul predictibilitatii decat retrospectiv. Altfel spus, dupa evenimentele din Colectiv, punand cap la cap ceea ce incepem sa aflam, ni s-a parut usor de prevazut ceea ce s-a intamplat: coruptia, lipsa aprobarilor de la pompieri, lipsa masurilor de securitate sau lipsa responsabilitatii patronilor etc. Retrospectiv vorbind, era de prevazut.


Daca aplicam principiul incertitudinii lui Heisenberg, atunci admitem ca lumea e nedeterminata si atunci fiecare aspect al experientelor noastre (medicale, morale, religioase, psihice, fizice) este nedeterminat, ceea ce ne impinge sa acceptam ca orice situatie este relativa, inclusiv adevarul (moral, medical, etic, religios) si totul depinde de circumstante. Insa incertitudinea dar si posibilitatea oricaror dintre probabilitati pot usor dezintegra o persoana (moral, psihic, etc). Pe scurt, incertitudinea ne poate degrada psihic si in cele din urma fizic.

 

Intr-o lume propusa de Taleb si Heisenberg, unde totul este relativ si incert, cat de mult ne putem mentine sanatatea mentala atunci cand pentru a avea nevoie de ea este sa aproximam cu oarecare acuratete ceea ce ni se intampla?

Indivizii functioneaza optim in lume pentru ca se comporta asemenea unui om de stiinta: isi alcatuiesc un sistem de predictii care ii reduc nivelul de anxietate. Ne folosim de statistici care ne ofera minciuna calculata si o data cu ea linistea ca nu facem parte din exceptii, ci din medie.

 

La polul opus pesimismului lui Taleb si Heisenberg, sunt psihologi precum Heider, care a propus ca oamenii au un motiv puternic pentru a controla mediul, Lefcourt care a sustinut ca sensul controlului si iluzia ca putem exercita o alegere personala au un rol pozitiv in sustinerea vietii. Taylor si Brown au reiterat si ei faptul ca iluziile pozitive, in special iluzia controlului, nutresc sanatatea mintala. Iluzia controlului este astfel o iluzie cu valenta pozitiva si cu impact major pozitiv asupra echilibrului psihic, ea fiind in cele din urma adaptativa.