Milgram revizuit- nu suntem toti psihopati, thank you very much! 

 
In anii 60, Milgram, un psiholog american, a efectuat un experiment social care, desi a fost indeajuns de contestat de-a lungul vremii, arata un lucru cert: oamenii sunt capabili sa ii pedepseasca pe altii fara sa fie constransi. S-a luat in calcul, in timpul procesului de la Nurenberg ( sau filme precum A Few Good Men) scuza legala: Eu nu am vrut, doar ascultam ordine
 
Pe scurt, experimentul lui Milgram a scos in evidenta ca oamenii sunt obedienti chiar si atunci cand nu sunt fortati si sunt gata sa faca rau altora doar pentru ca acest lucru li se cere, simplu si frumos (Te rog sa apesi pe buton!). 
 
Subiectilor li s-a cerut de catre experimentator sa apese pe un buton care electrocuta un alt subiect uman. Explicatia a fost ca subiectul care urma sa fie pedepsit trebuie sa invete corect niste cuvinte si cand nu reuseste, el trebuie pedepsit cu un electrosoc. In realitate, butonul era fals, nu transmitea curent electric iar subiectul care primea pedeapsa era un actor care mima durerea. In ciuda faptului ca cei carora li se aplicau electrosocurile urlau de durere, ceilalti au continuat sa ii pedepseasca. Rezultatul?
 
Saizeci si cinci la suta dintre subiecti au mers cu butonul pana la administrarea maxima a curentului electric. Ce inseamna acest lucru? Ca suntem potentiali psihopati si daca avem circumstante atenuante (in acest caz, un nenea cu un halatel alb care ne cere ceva), ne omoram fara remuscari semenii? Da. Glumesc.
 
Nu. Nu este o surpriza cred pentru nimeni ca suntem cu totii capabili de orice in anumite circumstante, de viata si de moarte. Niciun parinte (probabil) nu ar ezita sa omoare cu mainile goale un agresor care ameninta viata copiilor sai. Dar in experimentul lui Milgram nu era vorba despre conditii extreme. Oamenii au fost dispusi sa ii omoare pe altii doar pentru ca li s-a cerut. Nu au fost constransi si nici amenintati. 
 
In ce masura scuza ascultam ordine ne exonereaza de responsabilitate? 
Ce inseamna sa fii responsabil? Sa iei o decizie, sa intreprinzi o actiune apoi indiferent de rezultate, sa iti asumi consecintele. Uneori, consecintele rezulta in ranirea noastra, a altora, pierderi sau traume. Nu stim niciodata ce urmeaza cu exactitate atunci cand luam o decizie. Cum facem sa stim? Nu facem nimic. 
 
Expertii decizionali precum Tversky sau Kahneman (psihologi care au luat Nobel pentru economie) spun ca luam decizii cand suntem pe deplin informati si oamenii aleg intre alternative probabilistice care implica un risc. Adica luam mai degraba in calcul potentialele pierderi si castiguri decat rezultatul potential, avand in minte mai degraba aversiunea fata de pierdere. 
 
Cei care spun ca a fost o onoare doar sa participe si ca nu castigul e important mint. Nu ne place sa pierdem. Nici macar un cercel stricat, daramite o casnicie chiar si disfunctionala sau o prietenie pe muchie de cutit. Diferenta dintre perdantii eleganti si cei de tipul McEnroe sau Ilie Nastase, care dadeau cu rachetele de pamant cand pierdeau, este felul in care arata ca fac fata pierderii, nu neaparat ca le pasa mai putin. Toti avem un nod in gat cand pierdem si ne-am dori medalia aia de gatul nostru. Nu suntem rationali cand vine vorba de pierdere. De fapt nu suntem rationali deloc (vezi Ariely, Taleb, etc). 
 
Revenind la Milgram si cat de legitima este scuza Eu doar am executat ordine
Desi au trecut peste 40 de ani de la acest experiment, oamenii incearca sa gaseasca o explicatie a numarului atat de mare de obedienti gata sa omoare la cerere. Suntem chiar atat de lipsiti de compasiune incat am omori un necunoscut, doar pentru ca nu a memorat un cuvant si un individ in halat alb mi-a cerut sa continui? 
 
Pentru ca acum 40 de ani fMRI - ul nu era implicat in experimente psihologice ca acum, intrebarea care s-a pus a fost: dar cum s-au simtit oare pedepsitorii? Ce s-a intamplat in creierul lor? Au acceptat, desigur, sa apese pe buton, dar oare aveau remuscari, s-o fi activat centrul placerii, al fricii? 
 
Un studiu nou-nout din Current Biology cauta raspunsuri chiar la aceasta intrebare: difera procesele neuronale ale unei persoane constranse sa performeze o actiune de cele ale unei persoane care face actiunea voluntar? Si victorie pentru umanitate! Intr-adevar nu suntem saizeci si cinci la suta psihopati, coercitia diminuand simtul agentiei sau simtul ca suntem in control. Noul studiu se bazeaza pe un fenomen descoperit de neurocercetatorul Paul Haggard in 2002, numit temporal binding (legatura temporala). 
 
Pe scurt, creierul comprima timpul atunci cand performam actiuni voluntare dar nu si atunci cand facem actiuni involuntare, asadar actiunile noastre si consecintele lor sunt percepute ca fiind mai apropiate in timp, imputernicind simtul controlului. Acest lucru inseamna ca uneori coercitia altereaza perceptia intervalului de timp dintre o actiune si rezultatul ei. 
 
In conditii de constrangere, dar nu si de liber arbitraj, participantii acestui nou experiment privind obedienta au estimat ca intervalul de timp e mai lung decat era in realitate, cu alte cuvinte, au aratat un efect de legatura temporala redusa sugerand un simt al autocontrolului redus. EEG-urile au confirmat perceptia temporala a subiectilor aratand ca o unda cerebrala N1 e mai mare la cei care au performat actiuni voluntare decat la cei constransi. 
 
Concluzia este ca atunci cand suntem constransi sa facem ceva (prin constransi intelegem somati, siliti, obligati chiar si verbal) ne distantam atat psihic dar si fizic (la nivel neuronal exista schimbari observabile) de actiunea in sine si rezultatul ei, diminuandu-ne astfel simtul responsabilitatii morale facandu-i pe cei care spun doar executam ordine sa se simta cu adevarat mai putin responsabili. 
 
Atunci, consecintele legale ar fi ca numai cei care dau ordine sa fie pedepsiti, nu?