Psihologii, cainii de paza ai societatii

 

Kitty Genovese a fost o tanara care a fost injunghiata, in 1964, in New York in timp ce 38 de vecini asistau la crima. Cum de nu a intervenit nimeni sau de ce nu au chemat politia sau salvarea? Din acelasi motiv pentru care nu a intervenit nimeni sa ii salveze pe cei doi oameni care s-au inecat in Jiu in timp ce altii priveau. Pentru ca fiecare martor s-a gandit ca altcineva va interveni, si, in final, nu a facut-o nimeni iar Kitty si cei doi amarati din Jiu au murit sub ochii multimii de martori.

 

Cam asta se intampla in Romania. Suntem 19 milioane (sa excludem copiii si tot raman cateva milioane) de martori la o crima: Hexi Pharma a fost o crima. Cu cat ne gandim lasa, sa ia altii atitudine, eu sunt un doar cetatean de rand, sunt doar un psiholog, nu sunt justitiar, nu sunt politist, si nici macar gazetar, ar trebui sa imi vad de clientii si workshopurile mele despre parenting, nu e treaba mea sa fac dreptate sau sa iau atitudine, cu atat avem mai multe sanse ca Romania sa ramana asa cum este: corupta, absurd de apatica din punct de vedere social, plina de impostori si defraudatori, fara sansa de a deveni mai buna.

 

In urma asasinarii lui Kitty, doi psihologi americani au realizat un lucru care se cheama dispersia responsabilitatii. Pe scurt, cu cat este mai crescut numarul de martori al unui incident, cu atat se disperseaza mai mult responsabilitatea. Cu cat suntem mai multi martori la ce se intampla si nu intreprindem nicio actiune, cu atat avem sanse mai mari sa nu se intample nimic in Romania si Hexi Pharma sa se repete. Si se va repeta.

Cam asta se intampla in Romania. Sunt cativa rataciti care incearca sa salveze de la inec o tara intreaga, in timp ce tara se lasa relaxata, facand pluta pe spate, ca de aia exista salvamari, ca sa putem trece linistiti peste geamandura si sa ne lasam responsabilitatea pe mana altora. In Germania, daca arunci un gunoi pe strada este cetateanul de rand care te pune sa il aduni de pe jos, nu asteapta politia locala sa dea amenda. 

 

Ma intristreaza sa imi vad colegii mult prea relaxati sau poate infricosati (cu foarte putine exceptii, nu am vazut niciunul care sa isi exprime public vreo opinie in legatura cu ce se intampla pe scena social-politica, care ne priveste pe TOTI). 

 

Cei mai multi isi vad, cumintei si tacuti, de mica lor practica privata, de workshopurile lor care culmea, sunt despre comunicarea asertiva, ca nu cumva sa supere vreun eventual client care gandeste diferit. Sa va impartasesc un lucru: luarea de opinie inseamna sa iti pastrezi tu, ca om, integritatea, verticalitatea si autenticitatea, fara de care nu esti psihologul bun care crezi ca esti daca taci din gura ca sa nu iti superi eventualii clienti.

 

A intelege e una, a accepta e alta. In cabinet, intelegi de ce omul e anti-vaxxer, homofob sau comunist (iti dai seama de rationalitatile sau mai degraba de irationalitatile din capul fiecaruia si cat de polarizati emotional suntem cand vine vorba de convingeri), insa tu nu esti numai psihoterapeut cand te duci sa votezi, nici cand stai la coada in trafic si vine baietica de bani gata cu bolidul si ti se baga in fata, nici cand vezi impostori care isi aroga meseria de psiholog fara sa aiba atestat de libera practica, sau colegi care isi asuma specializari pe care nu le au doar pentru ca suna bine in CV, nici cand ti se imbolnaveste copilul pentru ca Hexi Pharma a dezinfectat cu apa chioara bisturiul cu care ti s-a operat copilul. Nu trebuie sa ii accepti si sa ii intelegi pe toti acestia. Cineva trebuie sa ia atitudine. Si acel cineva trebuie sa fim noi. Dar nu exista un noi in tagma asta. E fiecare cu practica ma-sii. 

 

Cand iesi din cabinet si esti pe strada, esti in primul rand un cetatean responsabil nu psihoterapeut. Dar la cursurile de astrologie si coach-ing probabil nu s-a predat si resposabilitatea sociala.  

 

Psihologii ar trebui sa se implice in treburile cetatii, sa fie vigilenti si atenti cu neregulile sociale si politice. Nu cred ca psihologii ar trebui eventual doar sa isi ofere serviciile unor clienti cu diverse patologii, si ca in restul timpului sa fie niste entitati amorfe fara voce publica sau opinie social politica. 

 

A lua atitudine impotriva neregulilor din trafic, de ce fac sesizari si chem Directia de Sanatate Publica la scoala fiicei mele, a avea o atitudine pro-vaccinurilor si a semnala orice mi se pare ca e o sarlatanie menita sa duca oamenii mai putini vigilenti de nas (astrologi care se pretind psihologi cu specializari in astrologie, fara sa aiba drept de libera practica, colegi care isi asuma specializari pe care nu le au), nu ma face un psiholog mai putin bun. Cand ies din cabinet sunt un cetatean cu drepturi si obligatii care isi plateste taxele ca oricine altcineva, dar mai ales cu dreptul de a semnala orice abatere de la regula sau ilegalitate. Nu am niciun contract de confidentialitate cu sarlatanii de pe strada sau cu agresorii din trafic. Nu spune nimic despre nivelul meu de calmitate sau intelegere a lucrurilor din cabinet. 

 

Tocmai pentru ca psihologii stiu mecanismele psihologiei sociale ar trebui sa fie in prima linie a frontului de combatere a neregulilor sociale, a fraudei, a felului in care politicienii incearca sa manipuleze populatia. Alaturi de jurnalisti, psihologii sunt cainii de paza ai societatii.

 

Cred ca rolul psihologului este nu numai de a ajuta cate un om, pe rand, sa isi rezolve problemele, ci de a ajuta cat mai multi posibili. Si cu cat suntem mai multi constienti de problemele individuale si ale noastre ca natie (uneori prea inerta, prea apatica si cu memoria prea scurta) cu atat avem sanse la o societate mai sanatoasa. De aceea, ar trebui sa ne exprimam parerile si sa actionam ca cetateni ingrijorati de soarta cetatii, mai ales ca psihologi. Pentru ca sanatatea lumii in care traiesc ma intereseaza personal, nu numai a celor care imi intra in cabinet. Si pentru ca asa cum a zis si Gabriel Diaconu, frica si dezinteresul costa. Costa vieti. Costa bani. In cele din urma, ne va costa pe noi toti un pret mult prea mare pentru a-l mai putea plati.