Ce facem atunci copilul nu vrea sa mearga la scoala?

 

 

Refuzul de a merge la scoala sau gradinita este des intalnit atat la prescolari cat si la scolari mai mari si poate incorpora mai multe probleme: anxietate de separare (la copiii mici) sau depresie si fobie sociala (la copiii mai mari).


Fobia sociala poate aparea in jurul varstei de 8 ani, atunci cand copiii deja au dezvoltat capacitatea de a anticipa evaluari  negative si de a experimenta sentimente legate de constiinta de sine. Lasat neadresat, refuzul scolar poate duce la probleme mai complexe, cum ar fi disconfort, esec scolar, indepartarea de colegi sau conflict familial.
 

Un copil care somatizeaza refuzul scolar poate suferi de diaree, oboseala cronica, dureri de cap sau varsaturi, palpitatii, transpiratii sau probleme de somn. Aceste manifestari pot fi puse pe seama somatizarilor numai daca, in urma consultatiilor medicale, copilul este sanatos din punct de vedere clinic. In acel moment este de preferat sa consultati un psihoterapeut specializat in problemele copiilor si adolescentilor, care va urma sa evalueze si sa stabilieasca un plan de interventie, impreuna cu familia.

 

Specialistii identifica patru situatii in care un prescolar sau scolar refuza sa mearga la scoala:

1) Pentru a evita situatii care provoaca anxietate (oricine poate fi un stimul generator de anxietate: profesori critici, educatori duri, colegi ostili, sala de sport, alarme de incendiu). Oricum, ceva ii sperie, infurie sau ii supara. In aceasta situatie putem gasi, de cele mai multe ori, copiii cu varste 5-10 ani. Ei isi gasesc cu greu cuvintele si nu pot preciza cu exactitate sursa fricii, se manifesta prin plans excesiv, frica, iritabilitate, dureri de burtica, cap, greata, tristete si distantare fata de invatator.

 

2) Pentru a scapa de situatii evaluative (conversatiile cu altii, prezentari in clasa, serbari, intreceri sportive, scosul la tabla). Aici copiii se simt judecati, evaluati sau criticati si prezentarea in fata clasei ii face sa se simta timorati, anxiosi. Un astfel de comportament este mai degraba gasit la copiii cu varste intre 11-17 ani, si se poate transforma in autoizolare, preferinta de a manca pachetelul singur, de a evita locurile aglomerate si evitarea de a raspunde oral, chiar
daca stiu raspunsul.

 

3) Pentru a capta atentia persoanelor semnficative din viata lor (dorinta de a sta acasa sau de a merge cu parintii la serviciu). Copilul incearca sa obtina atentie prin manipulare, comportament opozant, incapatanare si rezistenta, refuzul de a pleca de acasa dimineata. Aceasta situatie e mai frecventa in cazul copiilor cu varste intre 4 -10 ani. Cel mic poate gandi ca daca e separat de parinti ceva rau i se poate intampla lui sau parintilor, sau apare frica de a fi uitat la gradinita sau la scoala. Ei vor face totul pentru a ramane acasa, intr-un mediu sigur.

 

4) Dorinta de a avea activitati mai interesante si distractive (jocuri, televizor etc). Varsta tipica pentru acest tip de refuz scolar este intre 11-17 ani si de obicei copiii se asociaza cu alti prieteni de chiul, care le incurajeaza comportamentul.

 

Metoda de terapie clasica propune o desensibilizare a copilului prin expunere treptata, respectiv parintele trebuie sa treaca impreuna cu copilul pe langa gradinita, timp de doua saptamani, fara a intra insa in cladire. Apoi, intrarea se va face treptat, la orele favorite ale copilului, in jurul pranzului sau cu participarea doar la materiile optionale favorite, pentru copiii de gradinita, sau intr-o sala de clasa alternativa, cum ar fi biblioteca, in cazul scolarilor.

 

Apoi se recurge la introducerea in sala de clasa. Daca totusi copilul refuza sa intre in scoala sau gradinita, parintele este sfatuit sa stea langa cladirea scolii sau gradinitei si sa incerce diminuarea anxietatii copilului, securizandu-l emotional. Aflat la cursuri, copilul participa mai intai la prima ora, la care se adauga minute, in mod treptat. Apoi, el este lasat sa participe la ultima ora, cu putin inainte de sunatul clopotelului. Ulterior, este adus la gradinita sau scoala, din ce in ce mai devreme, pana se ajunge la ora de incepere.

 

In terapia orientata pe resurse si solutii, terapeutul ajuta parintii sau copilul sa construieasca in jurul exceptiilor. Acestea sunt acele momente in care problema s-ar fi putut intampla, dar ea nu a avut loc sau a fost mai putin severa. Spre exemplu, copilul s-a dus la gradinita sau la scoala acum o saptamana, desi si atunci i-a fost putin teama. Dar totusi s-a dus. Cum a facut atunci? Aceste momente de exceptie se cauta si se amplifica, ajungandu-se in cele din urma ca momentele de exceptie sa devina din nou frecvente.

 

Propunerea terapiei orientata pe solutii este mai degraba de a construi in jurul succeselor anterioare si a punctelor forte ale copilului decat de a corecta greseli din trecut, care oricum nu mai pot fi schimbate. In acest sens, se poate folosi imaginatia debordanta a copiilor pentru a vizualiza viitorul cu ajutorul intrebarii miracol. Aceasta intrebare permite formarea unei imagini clare a solutiei (asa cum arata ea in viziunea copilului), chiar si atunci cand problema nu e foarte clar definita pentru acesta. Putem, in functie de varsta copilului, sa ii adresam urmatoarea  intrebare: Sa presupunem ca, peste noapte, se intampla un miracol (poate prietenul tau imaginar a facut o vraja cu bagheta magica) si problema ta se rezolva. Ce crezi ca s-a intamplat? Ce ar trebui sa se intample ca problema ta sa nu mai existe? Ce ar fi diferit in viata ta?

 

Evident, acestea nu sunt niste practici universale aplicabile tuturor copiilor care refuza sa mearga la scoala sau gradinita. In functie de varsta copilului si motivul refuzului acestuia, se poate stabili impreuna cu un specialist ce este de facut, astfel incat familia sa il poata ajuta pe copil sa depaseasca aceasta etapa a vietii lui.

 

Autor: psiholog Diana Nicolescu
Articol aparut in Psychologies