Dragile mele anorexice si bulimice,

 

Nu stiu daca v-a mai spus cineva pana acum, dar bolile de care suferiti, in tacere si cu durere, sunt mortale. Poate ca nu ati fost informate sau poate ca va este rusine sa recunoasteti ca aveti una dintre aceste tulburari. Insa nu sunteti singure in suferinta voastra.

 

S-au scris multe articole pe tema tulburarilor alimentare, intr-un numar direct proportional cu numarul de regimuri si diete propovaduite de fiecare revista glossy, cele mai multe vorbind despre cauzele acestor afectiuni, care pot fi la fel de diferite ca si persoanele care le au. Nu cred insa ca vreunul dintre aceste articole sa fi mentionat, destul de clar, ca uneori urmarea cea mai grava a netratatarii acestor doua tulburari este decesul. Nu anxietatea, nu depresia - care merg mana in mana cu tulburarile alimentare- ci moartea. 

 

Ingrijorarea mea fata de aceste tulburari este reala si vine din doua motive: a crescut numarul celor care dezvolta aceste tulburari, dar, mai ales, a scazut dramatic varsta la care ele se instaureaza. Daca inainte era de asteptat ca femeia tanara, 18-30 de ani sa aiba o asemenea patologie, acum varsta fetelor care pot deveni anorexice a scazut la 8-10 ani. La opt ani, o fetita este in clasa a doua. Ea nu ar trebui, teoretic, sa stie ca, daca rabda de foame, slabeste. Sau daca slabeste e mai atragatoare. La 8 ani, o fetita e atragatoare daca are codite cu fundite. Cel mult, ea poate fi draguta, dulcica, frumusica, dragalasa, dar nu atragatoare. La opt ani, fetitele ar trebui sa se joace cu papusi, bucatarii din plastic, Lego, Megablocks, sa picteze, sa se duca la cercuri de stiinta la Antipa, sau sa se uite la Frozen, ci nu sa se gandeasca la regimuri. Asadar, dragi mamici, aveti mare grija la maniera in care ii transmiteti fetitei dvs ca e grasuta. O parte importanta din modul in care invatam strategii de adaptare sau metode de rezilienta personala (elasticiate psihica) se datoreaza mediului familial. 

 

Ce nu mentioneaza revistele sau emisiunile TV care glorifica slabiciunea corporala, dand exemple negative cu vedete locale care recunosc ca pierd din greutate prin infometare, este tristul fapt ca TULBURARILE ALIMENTARE AU CEA MAI MARE RATA DE MORTALITATE DIN RANDUL BOLILOR MENTALE, cu un risc de 4 ori mai crescut decat depresia majora (American Journal of Psychiatry, 1995)

 

Aproximativ 20% dintre persoanele cu anorexie vor muri (sigur, cu totii vom muri la un moment dat, dar ele vor muri inaintea noastra) daca ele nu cauta ajutor la timp. Pe langa tulburarile neurologice, anorexia vine cu un platou de dezechilibre electrolitice, pierderea densitatii osoase, anemie, aritmie, tulburari hormonale. Am mentionat cumva caderea parului, a dintilor si ridarea prematura? Si alea. Deoarece corpul pierde masa musculara, inima pierde si ea masa musculara, cu o rata prefentiala, devenind mai mica si mai slaba. Pulsul si tensiunea arteriala sunt foarte scazute, ducand deseori la stari de lesin. Bulimia aduce si ea niste tulburari: niveluri scazute de potasiu, cicluri menstruale neregulate, eroziunea dintilor si a gingiilor din cauza acidului din stomac, ulcere stomacale, deshidratare, batai cardiace neregulate, libido scazut, balonare abdominala, lezarea esofagului, depresie, fata si glandele de la gat umflate, ochii injectati (din cauza efortului depus in timpul vomitatului), slabiciune, extenuare etc.

 

Bulimia implica consumul mare al alimentelor, care mai apoi sunt vomitate, consum urmat de perioade de post, de clisme sau uzul diureticelor sau al laxativelor. Uneori, gasesti bulimicii facand, ore in sir, sport in exces. Daca aveti acest obicei, de a vomita, de minim 2 ori pe saptamana si continua pe o perioada de cel putin de 3 luni, este bine sa consultati un psiholog. Sigur, va pot ajuta si un psihiatru sau un nutritionist, insa psihologul lucreaza cu voi pe schimbarea perceptiei imaginii de sine, a stimei de sine si pe alte aspecte pe care ceilalti doi nu le pot aborda. In cazul anorexiei, daca ati pierdut mai mult de 15%-30% din greutatea corporala prin infometare excesiva si doriti sa traiti, e bine sa sunati un psiholog.

 

Unii bulimici pot muri de infarct. Margaux Hemmingway si Karen Carpenter sunt doua dintre celebritatile straine care au murit in urma tulburarilor alimentare. Lista este, din nefericire, foarte lunga. Doriti sa faceti parte din aceasta lista? Daca nu, cautati ajutor azi. Nu maine, nu saptamana viitoare. Azi.

 

Asadar, ce ar fi diferit in viata voastra, dragile mele mame, surori, fiice si prietene, daca s-ar intampla un miracol si problema voastra s-ar rezolva peste noapte?