Atacul de panica

 

Articol aparut in Revista Avantaje, August, 2014

 

Atacurile de panica sunt poate cea mai intalnita forma de tulburare anxioasa, indiferent de cultura si civilizatie. Cei mai multi dintre noi au cel putin unul sau doua episoade, de-a lungul vietii, femeile fiind insa de doua ori mai predispuse decat barbatii.

 

Ce sunt si cum se manifesta aceste atacuri de panica? Ele sunt perioade de frica intensa, fara obiect al fricii, care apar brusc si pot dura intre cateva minute si cateva ore, atingand un varf al panicii dupa 10-20 de minute de la aparitia primului semn. Desi unii pacienti pot experimenta o faza de anxietate anticipatorie, acest lucru nu e obligatoriu sa se intample. Cei mai multi, dintre cei care experimenteaza un atac de panica pentru prima data, dau fuga la camera de garda sau cheama salvarea crezand ca au un atac de cord.

 

Cea mai intensa experienta psihica

 

Experimentarea unui atac de panica este cea mai intensa experienta psihica pe care o poate trai cineva si este asociata de frica intensa de a innebuni. Atunci cand aceste atacuri se repeta, vorbim despre o tulburare de panica. Cauzele sunt necunoscute si ele pot fi de ordin fiziologic sau psihic. Creierul interpreteaza o situatie ca fiind amenintatoare, iar sistemul nervos central reactioneaza cu un raspuns pe masura, fara sa existe insa factori amenintatori reali, de aici ideea predominanta de moarte iminenta. Exista insa si factori care inlesnesc aparitia atacurilor, uneori acestea avand cauze strict fiziologice care se manifesta in plan psihic. Prolapsul de valva mitrala, depresia sau disfunctiile tiroidiene trebuie excluse inainte ca cineva sa fie diagnosticat ca avand o tulburare anxioasa cu atacuri de panica.

 

Diagnosticul corect

 

Ca o persoana sa fie corect diagnosticata, trebuie sa bifeze cel putin patru sau cinci din urmatoarele simptome, conform Manualului de Diagnostic si Statistica 5 (DSM 5): hiperventilatie (respiratie foarte rapida), palpitatii, transpiratii, tremor, senzatia de sufocare, senzatia de nod in gat, durere in piept, greata sau tulburari gastrice, ameteala, derealizare si/sau depersonalizare, frica pierderii controlului, senzatia de moarte iminenta, amorteala sau senzatia de furnicaturi in membre, frisoane sau senzatia de caldura.

 

Un divort de propriul corp

 

Depersonalizarea (detasarea de propria persoana) este un simptom destul de comun (al treilea ca prevalenta) dupa anxietate si depresie. Persoanele care experimenteaza depersonalizarea au senzatia unui divort de catre fizicalitatea lor, incercand sentimentul ca emotiile, senzatiile si comportamentele nu mai apartin persoanei lor.

 

Pe de alta parte, derealizarea (detasarea de realitate) este o experienta profund subiectiva, de alterare a perceptiei privind lumea inconjuratoare, in asa fel incat aceasta apare ireala. Persoana care experimenteaza derealizarea are impresia ca mediul este lipsit de colorit emotional, profunzime sau spontaneitate. Aceste doua simptome, depersonalizarea si derealizarea, sunt insotite de multe altele, ele neexistand singure. La nivel neuronal, derealizarea cronica poate fi cauzata de o disfunctie in lobul occipital-temporal. Uneori, senzatia de derealizare este insotita si de fenomene precum deja-vu sau jamais-vu. Locuri familiare pacientului pot parea bizare sau ireale, insotite de un sentiment de instrainare, reducandu-se gradul de familiaritate.

 

Cum sa reactionezi?

 

In primul rand, cu cat stim mai multe despre ce ni se intampla, cu atat mai bine putem trece peste un asemenea atac. Daca alti factori sunt eliminati si persoana este la zi cu analizele si un potential infarct este exclus, iata ce putem face: respirati adanc pe nas, si nu pe gura, reducand hiperventilatia. Hiperventilatia va da senzatia ca nu puteti respira cum trebuie si ca va sufocati. In realitate, exista aceeasi oxigenare, dar mai putin dioxid de carbon. Acest fapt inrautateste simptomele, pentru ca persoana va cauta sa respire mai repede (din cauza senzatiei de sufocare), dar ea nu va avea mai mult aer.

 

Asadar, inspirati foarte lent pe nas si expirati incet pe gura. Incercati, pe cat posibil, sa va concentrati pe cuvantul calm si pe respiratie. Cu cat respirati mai incet (unii specialisti recomanda sa respiram intr-o punga de hartie pentru a echilibra nivelul de dioxid de carbon), cu atat mai repede va veti reveni. O alta metoda pentru reducerea palpitatiilor este manevra Valsalva, care se efectueaza tinandu-va de nas si expirand in pumn, foarte incet ca si cum v-ati forta sa suflati intr-un balon. Aceasta manevra, impreuna cu respiratul in punga, precum si gandul ca stiti in fiecare clipa ce vi se intampla, si cunoasterea pasilor pe care urmeaza sa ii efectuati, va poate trece cu bine printr-un atac de panica. Daca totusi va simtiti la fel si dupa 20-30 de minute, este bine sa cereti ajutor specializat, iar daca motivele medicale sunt excluse, un tratament combinat, impreuna cu interventia psihoterapeutica va pot ajuta sa tineti eventualele atacuri de panica sub control.