Cum sa ne acceptam corpul dupa nastere

 

Articol aparut in Revista Unica, Septembrie 2014. 

 

Spre deosebire de vedetele care reusesc sa slabeasca imediat dupa ce nasc, se pare ca majoritatea covarsitoare a femeilor normale cara inca mult timp dupa ele kilogramele acumulate in timpul sarcinii, fapt care le afecteaza uneori imaginea de sine.

 

Imaginea de sine este o reprezentare mentala a hartii corpului nostru, pe care o folosim ca sa auto-judecam aparitia noastra externa. Pentru cei mai multi dintre noi este o potrivire relativ echitabila intre felul in care credem noi ca aratam (aparitie subiectiva) si felul in care le aparem celorlalti (aparitie obiectiva). Intr-o anumita masura insa, imaginea de sine este idealizata si se bazeaza pe cum ne-ar placea sa aratam.

 

Imaginea de sine se modifica o data cu varsta si se actualizeaza constant, pe masura ce noi hranim creierul cu informatii zilnice despre felul in care aratam. Daca nu ne-am privi in oglinda cativa ani, probabil am suferi un soc daca ne-am vedea chipul dintr-o data, ridat. In acest sens, copiilor li se dau de la o varsta foarte mica tot felul de jucarii cu material reflectorizant, ca sa se poata recunoaste in oglinda si sa se obisnuiasca cu imaginea de sine. In teoria psihanalitica, exista un stadiu al oglinzii care se bazeaza pe ideea ca nou-nascutii, de pilda, incep sa fie fascinati de oglinda sau alte obiecte care induc aperceptie (integrare de continut, pe fondul unor informatii deja existente, ca totul sa capete un sens) incepand cu sase luni, desi nu se recunosc pe ei insisi decat la 15 luni.

 

Daca, de pilda, nu ne-am mai privi in oglinda incepand cu 30 de ani si ne-am uita dintr-o data la 60, am suferi un soc. La fel se intampla si atunci cand imaginea noastra sufera schimbari bruste in urma unor accidente sau a unor boli care desfigureaza. In cazul femeilor care au suferit modificari corporale majore, dupa ce au nascut, socul este oarecum asemanator, desi modificarile au avut loc in 9 luni.

 

Imaginea de sine se formeaza si din feedback-ul celorlalti. Bunaoara, daca primim feedback pozitiv sau negativ poate influenta felul in care se simtim sau gandim. In mod egal, felul in care noi ne simtim deja (grase sau nemultumite de sine) poate avea un impact asupra celorlalti. Un exemplu pozitiv sunt manechinele super size, sau femei precum Marilyn Monroe sau Anna Nicole Smith care si-au purtat multele kilograme cu mandrie si senzualitate, iar impresia generala fiind wow, ce super sexy sunt!.

 

Pe de alta parte, daca in loc de a va purta noile rotunjimi cu mandrie, vi le purtati cu dispret de sine si vinovatie, veti transmite chiar acest mesaj. In cele din urma, cum va poate aprecia altcineva, daca voi va displaceti?

 

Un alt motiv care contribuie la nefericirea proaspetelor mamici, nemultumite de felul in care arata, sau mai degraba felul in care nu arata, ar fi asteptarile nerealiste. Incercam sa avem uneori corpul pe care, de fapt, nu l-am avut niciodata. Presiunea care ne vine din mass media si din societate este prea mare. Noua, femeilor obisnuite, ne sunt date drept exemplu persoane publice care traiesc de pe urma imaginii si care arata cu nonsalanta cum si-au recapatat corpul dupa o saptamana de la nastere, in conditiile in care au avut probabil un antrenor personal, dieta data de un specialist, o armata de bone care s-au sculat peste noapte ca sa hraneasca copiii etc. Cele mai multe femei sunt insa atat de obosite in primul an dupa nastere, incat a le cere sa faca si exercitii pentru un abdomen de otel ar fi inuman si irational.

 

Pe de alta parte, anatomia si logica ne spun ca daca ii ia corpului noua luni ca sa se extinda la dimensiunile respective, o sa aiba nevoie de cel putin tot atatea luni sa isi revina. Desi unii spun ca acest lucru nu este adevarat, si ca poti arata trasnet in numai doua saptamani de la nastere, acest lucru nu este adevarat. Uterul nu este doar un pachetel de tesut adipos pe care sa il micsoram cu genuflexiuni sau flotari. El este un organ musculo-cavitar care s-a extins de la dimensiunea unei pere, la cea a unui pepene, in decurs de noua luni. Cele mai multe mamici nu vor pleca de la maternitate in blugii pe care i-au purtat inainte de a ramane insarcinate, ci probabil in aceiasi pantaloni cu talie elastica, cu care au venit la spital. Asadar, o prima nemultumire legata de imaginea corporala post partum ar fi asteptarea nerealista.

 

Din nefericire, aceasta nemultumire fata de imaginea de sine nu se limiteaza numai la dispretuirea propriului corp. Atunci cand o mama are o imagine de sine pozitiva si se accepta asa cum este, ea isi invata copiii sa se accepte asa cum sunt si sa fie multumiti de cine si cum sunt. A creste un copil nemultumit de felul in care arata inseamna sa cresti un copil cu stima si incredere de sine scazute.

 

Cum ajungem insa sa fim multumite de noi si sa ne acceptam asa cum suntem, cu sani mai putin fermi sau cu vergeturi pe soldurile noastre generoase?

 

In primul rand, alcatuiti o lista cu lucrurile bune din viata dvs, ce beneficii aveti de pe urma nasterii, cum s-a modificat in bine corpul dvs, ce rotunjimi atragatoare ati capatat acum. Ascultati-l pe sotul dvs cand va spune ca sunteti o mama sexi si ca lui ii plac rotunjiimile dvs. Fixati-va teluri realiste. In loc de vreau sa intru in blugii de la 18 ani sau vreau sa arat ca Heidi Klum, propuneti-va sa ardeti cateva calorii facand lucruri cu copilul: plimbatul pe jos cu copilul, timp de jumatate de ora arde 126 de calorii, gatitul alte 108 calorii, datul cu aspiratorul 99, gradinaritul 184, impinsul la carucior 90, activitatea sexuala 144,  jucatul cu copiii 135. Cand o sa fiti odihnita, o sa faceti si acele exercitii pentru un fesier ferm si un abdomen de otel. Cine va grabeste? Concentrati-va mai degraba pe noile sarcini, decat sa va ganditi exclusiv la problema greutatii.

 

In cele din urma, nu numai corpul vostru a suferit o modificare ci intreaga voastra viata, iar un pas catre adaptabilitate inseamna acceptarea noii vieti, asa cum este ea: mai generoasa, mai plina de griji, adica asa cum este si noul vostru corp.