Sindromul Amelie Poulain sau Sindromul Paris

 

Sindromul Paris, o afectiune descrisa pentru prima data in 2004, este o alta tulburare care intra in sfera tulburarilor psihice rare, cel putin pentru o anumita parte a populatiei globului. De mentionat este faptul ca anumite tulburari psihice sunt determinate cultural, ele nefiind intalnite la toate populatiile.

  

Sindromul Paris este o patologie a calatorului si se manifesta cu precadere in randul japonezilor sau chinezilor care vin in vizita in orasul Paris. Desi poate parea ciudat,  turistii aflati in vizita in orasul francez incep, dupa o perioada de cateva zile, sa sufere de tahicardie, ameteli, halucinatii, stari delirante, sentimente de persecutie (li se pare ca sunt victimele prejudecatilor sau ale agresiunii celorlalti), senzatii de depersonalizare si derealizare, anxietate si alte manifestati psihosomatice.

Depersonalizarea (detasare de propria persoana) este in sine un simptom destul de comun, al treilea ca prevalenta, dupa anxietate si depresie. Persoanele care experimenteaza depersonalizarea au senzatia unui divort de catre fizicalitatea lor, incercand sentimentul ca emotiile, senzatiile si comportamentele nu mai apartin persoanei lor.
  

 

Pe de alta parte, derealizarea (detasarea de realitate) este o experienta profund subiectiva, de alterare a perceptiei privind lumea inconjuratoare, in asa fel incat aceasta apare ireala. Persoana care experimenteaza derealizarea are impresia ca mediul este lipsit de colorit emotional, profunzime sau spontaneitate. Aceste doua simptome, depersonalizarea si derealizarea, sunt insotite de multe altele, ele neexistand singure. La nivel neuronal, derealizarea cronica poate fi cauzata de o disfunctie in lobul occipital-temporal. Uneori, senzatia de derealizare este insotita si de fenomene precum deja-vu sau dimpotriva, jamais-vu.

 

Factorii care declaseaza aceste manifestari psihice ale Sindromului Paris sunt: bariera lingvistica, diferentele culturale imense (socul cultural), imaginea idealizata a Parisului si, nu in ultimul rand, epuizarea fizica la care se supun turistii, mergand kilometri in sir, zilnic, stand cateva ore la cozi la muzee, si decalajul orar. Toti acesti factori pot contribui la tulburari psihice catalogate drept Sindromul Paris.

Socul cultural provoaca uneori dezorientarea persoanelor si e cauzat de bariera lingvistica (care duce la idei de persecutie, unde li se pare ca orice vorbesc ceilalti, poate fi despre ei), incarcatura informationala si, nu in cele din urma, dorul de casa si de locuri familiare.

Pentru a evita sindromul Paris este necesara o informare adecvata si realista despre orasele europene, pentru ca cei mai multi japonezi tind sa idealizeze locul, cautand numai informatii romantate, astfel incat deziluzia si discrepanta dintre Parisul ideal si Parisul real este atat de puternica, incat turistii japonezii sufera un adevarat soc tradus in simptomele mentionate anterior.

 

Psihoterapia sau consilierea psihologica, precum si o expunere treptata la realitatea europeana pot scoate turistii suferinzi din socul cultural.